Aproximativ 5.800 de suceveni vor primi, de săptămâna viitoare, pachetele cu alimente de la Uniunea Europeană. Cei care provin din familii defavorizate vor primi aproape 40 de kg de produse alimentare de persoană: 16 kg de făină albă de grâu, nouă kg de mălai, un kg de paste făinoase, cinci kg de ulei, 2,4 kg de roşii în suc propriu, 0,8 kg de zacuscă, 1,2 kg de conservă de carne de porc, trei kg de zahăr şi 250 g de miere de albine. Potrivit primarului municipiului Suceava, Ion Lungu, o mare parte din aceste alimente au ajuns deja la Suceava, inclusiv uleiul.
„Cei care au dreptul la aceste produse pot să se prezinte la sediul de primărie din Burdujeni începând cu 23 septembrie, pentru a ridica faina albă, roşiile în suc, zahărul, uleiul, mălaiul şi zacusca”, a declarat primarul Ion Lungu.
De ajutoarele alimentare de la UE pot beneficia familiile şi persoanele singure beneficiare de ajutor social, conform Legii 416/2001, persoanele cu handicap grav şi accentuat, adulţi şi copii neinstitutionalizaţi, pensionarii sistemului public de pensii, ale căror drepturi se află sub 400 lei (inclusiv beneficiarii pensiilor de urmaş), şomerii indemnizaţi şi neindemnizaţi, precum şi beneficiarii de legi speciale.
Ajutoarele europene se vor distribui de luni până vineri, la sediul primăriei din Burdujeni, în intervalul orar 09.00 – 14.00.