Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Un tânăr străpuns în piept de un lemn, în urma unui accident. A fost dus la Iaşi cu un elicopter SMURD

Un tânăr de 18 ani, pasager într-un autoturism care s-a răsturnat într-o curte din localitatea suceveană Botuş, a fost străpuns în piept de un lemn, fiind transportat cu o ambulanţă la spitalul din Vatra Dornei, de unde a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi dus la Iaşi, potrivit Mediafax.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, Alin Găleată, duminică după-amiază un autoturism a ieşit de pe şosea şi s-a răsturnat în curtea unui localnic, accidentul petrecându-se în satul Botuş din comuna Ciocăneşti.

În urma accidentului, pasagerul din dreapta-faţă, în vârstă de 18 ani, a fost străpuns în torace de un lemn cu diametrul de aproximativ 15 centimetri şi cu o lungime de un metru şi jumătate.

Un echipaj ISU din Vatra Dornei a mers la faţa locului, unde a intervenit pentru descarcerarea victimei. Pompierii au secţionat lemnul la aproximativ 10 centimetri de corp, iar tânărul a fost preluat de o ambulanţă şi transportat la Spitalul Municipal Vatra Dornei.

Medicul coordonator din dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Bucovina” al judeţului Suceava a solicitat elicopterul SMURD, pentru ca victima să fie transportată la un spital din Iaşi, a precizat Găleată.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Suceava, Ionuţ Epureanu, a declarat, pentru Mediafax, că şoferul care a provocat accidentul era băut şi este cercetat pentru vătămare corporală gravă şi conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*