O turmă de oi, care a rămas izolată pe râul Suceava la Gălănești, a fost adusă la mal de pompieri, după ce ciobanul acestora a solicitat sprijinul militarilor de la Gărzile de Intervenţie Siret şi Vicovu de Sus.
Oile se aflau la 7 metri de mal, iar apa era de numai 20 de centimetri adâncime.
Cu ajutorul a două tractoare şi o remorcă legate între ele cu o şufă, s-a reuşit aducerea animalelor la mal. Misiunea pompierilor, începută după ora 19.00, s-a încheiat în jurul orei 22.00.
Cea mai adâncă porţiune între insulă şi mal este de 20-30 de centimetri, motiv pentru care nu s-au putut folosi bărcile pneumatice.