Secretarul general al Organizației Județene a PDL Suceava, deputatul Ioan Bălan, care a condus comisia ce s-a ocupat de organizarea alegerilor în PDL, susţine că votarea s-a desfăşurat corect, iar contestaţia Elenei Udrea este fără temei.
“Votul a fost perfect corect. Subiectul este închis”, a declarat Ioan Bălan.
Şeful Comisiei de numărare şi validare a voturilor din cadrul Convenţiei Naţionale a PDL susţine că voturile au fost renumărate până duminică dimineaţă, iar rezultatul a fost acelaşi. Vasile Blaga este şeful Partidului Democrat Liberal, iar în cadrul procesului de vot nu s-au înregistrat ilegalităţi.
Din comisia de pregătire a alegerilor au mai făcut parte: Sulfina Barbu, Traian Igaș, Costică Canacheu, Alin Popoviciu, Mircea Toader, Alin Tișe, Bogdan Cantaragiu și Marian Zlotea.