Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Suceveancă înşelată cu 5800 lei prin metoda “accidentul”

telefon fixO suceveancă a fost înşelată cu suma de 5800 lei, pe care a achitat-o, după ce o persoană necunoscută a telefonat şi i-a spus că fiul său a avut un accident. Marţi, femeia s-a trezit cu un telefon, în jurul orei 12.00, de la o persoană neidentificată care a apelat numărul de fix al reclamantei, prezentându-se ca fiind avocat şi i-a comunicat că fiul său a avut un accident, se află internat în spital şi că a accidentat două femei.

 Acesta i-a comunicat că trebuie să trimită suma de 5900 lei, pentru ca familiile femeilor accidentate să nu depună plângere. La solicitarea presupusului avocat, Florentina B. a trimis mai multe sume de bani pe numele Daniel M., comunicat de persoana necunoscută, pe care i-a depus prin agenţii bancare – filiala Suceava.

Ulterior, contactându-l pe fiul său, reclamanta a realizat că acesta nu a fost implicat în nici un accident şi că de fapt a fost înşelată.Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de înşelăciune, în vederea identificării autorului şi recuperarea prejudiciului.

Deşi în anul 2012 şi la începutul anului 2013 mai mulţi suceveni au căzut victime ale unor astfel de fapte de înşelăciune şi poliţiştii au reuşit destructurarea unui grup infracţional specializat pe acest segment de infracţionalitate, se constată că mulţi cetăţeni ignoră recomandările poliţiştilor cu privire la riscul victimal.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*