Toate știrile cu eticheta: CFR
Trenurile care circulă de la Suceava la Iași, suplimentate cu vagoane, cu prilejul sărbătorii Sfintei Parascheva
CFR Călători informează că, în perioada 11 -15 octombrie
Trei milioane de lei vor fi folosiți pentru reluarea traficului feroviar pe linia Dornești- Putna
Întâlnirea de la sediul primăriei municipiului Rădăuți a avut loc în urma inspecțiilor făcute deja în teren de către reprezentanții CFR care au verificat în urmă cu câteva zile starea traseului de 39 de km dintre Dornești și Putna care se dorește a fi redeschis.
CFR a introdus trenul Suceava- Mangalia pentru minivacanța de 1 Mai
Compania de stat CFR Călători a anunţat joi suplimentarea trenurilor în timpul minivacanţei
CFR Călători a scos la licitație serviciile de salubrizare pentru Suceava. Câți bani sunt puși la bătaie
Compania de stat CFR Călători a demarat o licitaţie prin care vrea să cumpere servicii de salubrizare, pe doi ani, pentru cinci loturi, printre care și Suceava.
Circulația feroviară a fost blocată din cauza copacilor doborâți de vânt
Circulația feroviară a fost blocată din cauza copacilor doborâți de vânt chiar pe calea ferată.
O suceveancă, „nașă” la CFR, pedepsită pentru șpagă. „Aici încă 5 lei, nu ajunge!”
Suceveanca s-a numărat printre zecii de angajaţi trimişi în judecată de procurori într-un dosar privind primirea de mită de către controlori ai CFR, de la călătorii frauduloşi.
Restricții de viteză pentru două trenuri din Suceava din cauza temperaturilor ridicate înregistrate la nivelul șinei
Două trenuri care circulă în județul Suceava vor circula cu restricții de viteză din cauza temperaturilor ridicate înregistrate la nivelul șinei. Anunțul a fost făcut, miercuri, de CFR, potrivit căruia sunt vizate trenurile care circulă pe rutele: Suceava — Gura Humorului, Suceava […]
Lucrări la infrastructura feroviară dintre Frasin și Molid. Cum va fi modificată circulația trenurilor
CFR Călători informează că în perioada 08/09 mai – 13/14 mai 2017, pentru efectuarea unor lucrări la infrastructura feroviară între Frasin și Molid (secția Vama – Suceava Nord), vor interveni modificări în circulaţia trenurilor, iar pe ruta afectată se asigură transbordare […]
Trenuri suplimentare, anunțate de CFR, în minivacanța de 1 mai
CFR Călători informează că în minivacanța prilejuită de ziua de 1 Mai, capacitatea de transport la nivelul întregii rețele feroviare va fi adaptată în funcție de solicitările pasagerilor. În perioada 28 aprilie – 1 mai 2017 vor fi puse în […]
Traficul feroviar pe ruta Dornești- Vadul Siret, întrerupt temporar
Traficul feroviar pe ruta Dornești- Vadul Siret a fost întrerupt temporar de miercuri dimineață, la ora 09.00. Reprezentanții C.F.R. au informat Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației despre faptul că traficul feroviar pe ruta Dornești-Vadul Siret, între România și […]