Miercuri 13 Decembrie 2017, Actualizat acum 346 zile 12:00 am

PUBLICITATE

Toate știrile din categoria: Educație

Profesorul Adrian Graur de la USV, distins cu titlul de Doctor Honoris Causa al Universității Tehnice din Ilmenau

Parcursul profesional al profesorului univ.dr.ing. Adrian Graur, rector al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava în perioada 2004-2012, s-a bucurat de o apreciere

Medalii obținute de USV la Salonul Internațional de inventică iENA din Germania

La secțiunea dedicată universităților, în care s-au înscris 37 de instituţii de învăţământ superior, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a obținut două medalii de aur şi una de argint

Vezi lista elevilor suceveni care vor beneficia de bani de liceu!

Mii de elevi suceveni vor beneficia de bani de liceu în acest an școlar, potrivit listei publicate, miercuri, de Ministerul Educației.

Sindicaliștii din educație: Profesorii trebuie să iasă cu 3 ani mai devreme la pensie, fără penalizare

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ solicită Guvernului României modificarea Legii pensiilor, astfel încât

Vezi cine sunt câștigătorii burselor repartizate de Holzindustrie pentru Facultatea de Silvicultură din cadrul USV!

Câștigătorii burselor au fost desemnați de către o comisie alcătuită din profesori la fiecare facultate, în urma unui concurs ce a cuprins o probă teoretică și una practică

Zece suceveni, admiși în Corpul de Experți ai Corpului de Control al Ministerului Educației

Un număr de zece suceveni, din cei 21 de candidați din județul Suceava, au fost admiși în Corpul de Experți ai Corpului de Control

Elevii din învăţământul primar şi preşcolarii intră în vacanţă

Elevii din învăţământul primar şi preşcolarii vor intra de vineri, după terminarea cursurilor, în vacanţă pentru o

Studenți din șase țări, de la USV au vizitat cele mai frumoase locuri din Bucovina

În perioada 20-22 octombrie 2017, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) a organizat o aplicație

Elevii din municipiul Suceava ar putea beneficia de peste 900 de burse școlare

Cele mai multe burse, respectiv 92, vor fi pentru elevii Colegiului Național „Ștefan cel Mare”.

Studenți de la USV, alături de studenți români din Republica Moldova şi Ucraina, acasă la Eminescu

Studenți ai Facultăţii de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării participă în perioada 20 – 22 octombrie 2017, la a IV-a ediție a Seminarului „Mihai Eminescu”, organizată de Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu”. Lucrările seminarului vor începe, […]

PUBLICITATE