Vineri 19 Aprilie 2024, Actualizat acum 109 zile 12:00 am

Dosarul privind furtul de la Sinagoga din Siret, preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava

După restaurare

După restaurare

Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a dispus la data de 20 februarie 2019, prin ordonanţă, preluarea dosarului penal al Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Dosarul se referă la sustragerea piesei originale denumită „Aron Kodesh” din incinta Templului Mare (Sinagoga Mare) din oraşul Siret, judeţul Suceava prin substituirea acesteia cu o piesă de mobilier confecţionată artizanal.

La data de 16 februarie 2019, IPJ Suceava a fost sesizat prin plângere penală de către Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România cu privire la sustragerea unui bun susceptibil a face parte din categoria bunurilor din patrimoniul cultural naţional, reprezentând un simbol al cultului mozaic, precum şi traficarea unor astfel de categorii de bunuri cu un înaltă semnificaţie culturală şi spirituală.
La data de 18 februarie 2019 lucrătorii de poliţie din cadrul IPJ Suceava – Serviciul de Investigaţii Criminale au dispus începerea urmăririi penale in rem pentru infracţiunea de furt calificat prev. de art. 228 alin.1, art.229 alin.2 lit.a Cod penal.

În cauză se efectuează cercetări sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava şi într-o primă fază se vor utiliza mijloace/procedee probatorii de cooperare judiciară internaţională în materie penală care vor viza identificarea persoanelor implicate în activităţile ilicite precum şi a conservării şi indisponibilizării bunului patrimonial ce a făcut obiectul acestora.

Chivotul Sfânt din Sinagoga Siret înlocuit cu un fals, iar originalul scos la licitație. Federația Comunităților Evreiești cere anchetă penală


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*