Vineri 29 Martie 2024, Actualizat acum 88 zile 12:00 am

Accident la Rădăuți! Trei persoane au fost rănite

Un accident rutier a avut loc joi după-amiază, la Rădăuți. Potrivit polițiștilor, în timp ce conducea autoturismul pe strada Ștefan cel Mare din municipiul Rădăuți, un tânăr de 23 de ani, din comuna Burla, s-a angajat în depășirea unui autoturism fără să se asigure corespunzător, ocazie cu care, a intrat în coliziune cu autoturismul condus regulamentar din sens opus de o femeie de 28 de ani, din comuna Marginea, pe care l-a proiectat într-un pom ornamental de pe marginea drumului.

Din accident, a rezultat rănirea conducătoarei auto și a unei femei de 52 de ani din comuna Sucevița, pasageră în autoturismul condus de aceasta, precum și rănirea unei tinere de 18 ani din comuna Marginea, pasageră în celălalt autoturism.

Victimele au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*