Sâmbătă 19 Ianuarie 2019, Actualizat acum 18 zile 12:00 am

 

Inspectoratul Județean de Jandarmi Suceava, la bilanț. A avut cu 4,52% mai multe misiuni în 2018

Joi, 10 ianuarie a.c, la sediul Palatului Administrativ Suceava, s-a desfăşurat Evaluarea activităţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Suceava în anul 2018, eveniment la care au participat doamna Mirela-Elena Adomnicăi – prefect al județului Suceava, domnul Viorel Seredenciuc – vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava, domnul colonel Gheorghe-Sebastian Cucoș – prim adjunct al inspectorului general al Jandarmeriei Române, reprezentanţi ai instituţiilor din judeţ cu care inspectoratul colaborează și cadre ale unităţii.

În cadrul activităţii de evaluare, inspectorul şef al I.J.J. Suceava, locotenent colonel Marian-Mihai Lungu, a prezentat activităţile organizate, misiunile executate şi rezultatele obţinute în anul precedent, precum şi aspecte privind neajunsurile şi problemele cu care s-a confruntat inspectoratul.
Invitaţii au apreciat aportul jandarmilor la asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică şi au felicitat cadrele inspectoratului pentru modul în care şi-au îndeplinit atribuţiile în anul 2018.

Pe linia misiunilor de ordine şi siguranţă publică, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Suceava a planificat, organizat şi executat un număr de 33.635 misiuni, înregistrându-se o creştere de 4,52 % faţă de anul 2017.

Jandarmii au asigurat măsurile de ordine publică la 1453 de manifestări (14 manifestări de protest, 249 manifestări cultural – artistice, religioase sau cu caracter promoţional, 194 manifestări sportive, 12 vizite oficiale, 109 misiuni de asigurare a ordinii publice în zona centrelor de evaluare și de protecție a transportului lucrărilor de examen, misiuni prilejuite de activitățile organizate atât premergător cât şi în timpul Referendumului pentru redefinirea familiei etc.).

În scopul diminuării fenomenului infracţional şi contravenţional în mediul stradal şi creşterii siguranţei cetăţeanului în spaţiul public, în perioada analizată au fost executate 13.760 misiuni de menţinere a ordinii publice în mediul urban și rural, atât prin patrule de jandarmi, cât și prin patrule mixte polițist-jandarm.

Pe linia prevenirii faptelor antisociale s-au desfăşurat 396 de acţiuni preventive în mediul şcolar, la manifestările sportive sau cu ocazia adunărilor în spaţiul public, care s-au adresat unui număr de peste 30.000 de persoane din toate mediile sociale şi în cadrul cărora au fost utilizate sau distribuite aproximativ 10.800 materiale de informare publică.

Totodată, au fost organizate 123 de acţiuni punctuale de prevenire şi combatere a faptelor antisociale în pieţe, târguri şi în alte locuri cu risc criminogen ridicat precum şi în zonele în care s-ar putea înregistra încălcări ale legislaţiei în domeniul silvic, cinegetic şi piscicol.

Structurile montane ale inspectoratului au executat misiuni de menţinere a ordinii publice în staţiunile montane şi pe traseele turistice, în zona Parcului Naţional Călimani, pe pârtiile de schi precum şi în zonele de agrement, având în vedere atât asigurarea protecţiei fondului cinegetic şi piscicol și a fondului silvic, cât și desfășurarea de activităţi de informare și îndrumare a turiştilor. Lucrătorii posturilor de jandarmi montane au desfăşurat activităţi pe linia combaterii infracţiunilor silvice, pe linia prevenirii tăierilor ilegale de arbori şi sancţionării persoanelor care transportă material lemnos fără documente de provenienţă.

În perioada analizată au fost executate 658 de acţiuni de intervenţie în sprijinul persoanelor care au solicitat ajutor prin Serviciul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă ,,112’’, care au vizat atât ordinea şi liniştea publică cât și situații de căutare sau salvare-evacuare, de fiecare dată timpul de ajungere la locul evenimentului şi măsurile întreprinse având ca rezultat rezolvarea situaţiilor în parametri optimi şi nefiind înregistrate evenimente negative sau obiecţiuni privind operativitatea intervenţiei şi modul de acţiune al jandarmilor.

In baza planurilor de cooperare existente, jandarmii au participat la un număr de 629 de misiuni în cooperare cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne și un număr de 1793 acţiuni în colaborare cu instituţii precum parchetele de pe lângă instanţele judecătoreşti, organele administraţiei publice locale, Direcția Județeană pentru Cultură, Direcţia Silvică, Inspectoratul Teritorial de Muncă, Direcția Sanitar-Veterinară, Garda Forestieră, structurile Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, executori judecătoreşti etc.
O altă misiune de importanţă deosebită a inspectoratului este reprezentată de ansamblul activităţilor privind paza şi menţinerea ordinii interioare la un număr de 30 de obiective – instituţii financiar bancare, parchete şi instanţe judecătoreşti, precum şi obiective aparţinând Ministerului Afacerilor Interne, precum și asigurarea pazei și protecției transporturilor speciale, de valori și de corespondență clasificată, pe acestă linie de activitate nefiind înregistrate incidente.

loading...

Loading...

Lăsați un comentariu

*