Joi 25 Aprilie 2024, Actualizat 12:00 am

VIDEO Ninsori abundente în județul Suceava. Cum se circulă pe drumurile naționale

Echipele DRDP Iași au fost mobilizate pe parcursul nopții de 05/06 ianuarie pe drumurile naționale din administrare, pentru asigurarea unor condiții optime de circulație.

În acest sens, s-a acționat cu 114 autoutilaje și s-au răspândit 507,4 tone de material antiderapant, în mod special în județele din jumătatea nordică a regiunii, unde a nins abundent (Suceava și Botoșani).

like facebook, suceava, news, stiriDuminică dimineață, se circulă în condiții de iarnă în majoritatea județelor, fără evenimente cauzate de starea carosabilului sau a vremii. Carosabilul se prezintă umed cu porțiuni de zăpadă frământată în strat de 0-1 cm, cu ninsori moderate în toată regiunea. De asemenea, în unele zone se înregistrează viscol la sol – Suceava (Fălticeni) și Botoșani (Ștefănești), iar temperatura aerului este cuprinsă între -2°C (Iași) și -5°C (Câmpulung Moldovenesc).

În continuare, meteorologii anunță ninsori în toată Moldova, cu depunerea unui strat consistent de zăpadă în special în nordul regiunii și în zonele de munte. De asemenea, local se va semnala viscol la sol, cu risc de transport al zăpezii pe carosabil.

Pe acest fond, DRDP Iași reia recomandarea către șoferi de a circula cu prudență pe drumurile naționale, cu adaptarea vitezei la condițiile de trafic și echiparea corespunzătoare a autovehiculelor.
O atenție deosebită va fi acordată pe traseele turistice, unde, de asemenea, se așteaptă un trafic ridicat la întoarcerea spre zonele de reședință.

Pentru informații privind starea drumurilor naționale din zona Moldovei, DRDP Iași stă la dispoziția participanților la trafic prin Dispeceratul său deschis în regim de permanență – tel. 0232/213168.

(VIDEO) Utilaj în acțiune pe DN 17, Stroiești, județul Suceava

(VIDEO) Utilajele DRDP Iași sunt prezente la acest moment pe toate sectoarele afectate de ninsori, după ce au fost mobilizate pe tot parcursul nopții de 05/06 ianuarie. În imagini, utilaj în acțiune pe DN 17, Stroiești, județul Suceava

Publiée par DRDP Iasi Oficial sur Samedi 5 janvier 2019


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*