Joi 25 Aprilie 2024, Actualizat 12:00 am

Decizie în cazul criminalului sucevean care şi-a ucis copiii şi soţia în somn. Florin Buliga îşi află sentinţa după sărbători

Florin Mircea Buliga, criminalul originar din Suceava care şi-a ucis copiii şi soţia în somn, la Brasov, își va petrece sărbătorile de iarnă fără a ști sentința în procesul în care e acuzat de triplă crimă. Magistraţii au dispus amânarea cauzei pentru 17 ianuarie 2019.
Buliga a fost condamnat, deja, la 1 an de închisoare, pentru consum ilicit de droguri, după ce s-a stabilit că era consumator de cannabis.

like facebook, suceava, news, stiriSentința a fost dată pe data de 16 noiembrie, la Tribunalul Brașov. Ca pedeapsă complementară, instanța a dispus interzicerea unor drepturi (de a șofa, de a deține, purta sau folosi orice categorie de armă etc.), pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei.

Buliga şi-a omorât familia folosind o sabie
Reamintim că în noaptea de 26 spre 27 martie 2018, Florin Mircea Buliga, de 43 ani și-a omorât familia folosind o sabie.

Şi-a înjunghiat soția, Elena-Monica, și copiii, Ioana și Matei, în propria casă, în timp ce aceştia dormeau. Femeia avea 42 de ani, iar copiii numai 18, respectiv, 13 ani.

Criminalul a spus că uciderea lor i-a ajutat de fapt, fiind acum într-o lume mai bună.

Sursa: Observator.tv


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*