Vineri 29 Martie 2024, Actualizat acum 88 zile 12:00 am

Oferta de turism din județul Suceava prezentată la Târgul Internațional Ekogala din Polonia

Consiliul Județean Suceava a participat, împreună cu Asociația Produs în Bucovina, la Târgul Internațional EKOGALA care a avut loc în perioada 7-8 decembrie la Rzeszow, Polonia.

Târgul a reunit în acest an 147 expozanți de produse eco, bio și tradiționale din 9 țări ale lumii.

like facebook, suceava, news, stiriParticiparea Județului Suceava se înscrie în seria acțiunilor realizate ca urmare a parteneriatului existent între Consiliul Județean Suceava și regiunea Podkarpackie, Polonia.

Consiliul Județean Suceava a promovat oferta de turism cultural și de turism activ în Bucovina.

Standul Județului Suceava a fost completat cu spații amenajate pentru un demonstrații practice în arta prelucrării lemnului și pentru degustări de produse bucovinene.

„Prezența noastră la acest Târg a fost foarte bine apreciată atât de vizitatori precum și de organizatori, care au înmânat standului județului Suceava simbolul târgului EKOGALA 2018. Ne așteptăm ca prin aceste acțiuni să crească în perioada următoare numărul de turiști polonezi”, susțin reprezentanții CJ.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*