Vineri 19 Aprilie 2024, Actualizat acum 109 zile 12:00 am

Un individ cercetat pentru că ar fi ucis un bărbat, trimis după gratii pentru tâlhărie. Cât va sta în închisoare

tribunal suceava, stiri, palatul de justitie, curtea de apel, judecatoriaUn individ cercetat pentru că și-ar fi ucis prietenul de pahar a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Suceava pentru tâlhărie. Este vorba despre Stelian Rotari, care a intrat în casă peste un bătrân și, sub amenințarea cuțitului, i-a luat toți banii. Trei ani și opt luni de închisoare va sta după gratii individul pentru tâlhărie.

Rotari este cercetat și pentru o crimă.  Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au dispus trimiterea în judecată a lui Stelian pentru săvârşirea infracţiunii de omor.

Anchetatorii au arătat că în cursul anului 2017 victima a locuit în aceeași casă cu Stelian Rotari, în zona rurală a județului Suceava, iar din banii obținuți din cerșit, respectiv din munci cu caracter ocazional, cei doi achiziționau alimente precum și băuturi alcoolice, pe care le consumau împreună în mai sus-menționatul imobil.

Persoana vătămată, Maricel Zlotari, a fost observată ultima dată în viaţă, la cerşit, în toamna anului 2017, lunile septembrie sau octombrie.

La data de 08 mai 2018 un martor a sesizat lucrătorii unității de poliție din localitatea rurală respectivă cu privire la presupusa dispariție a victimei. Ulterior a fost sesizat și organul de urmărire penală, iar actele de urmărire penală întreprinse ulterior au dus la suspiciunea rezonabilă că persoana dată dispărută a fost ucisă, iar ulterior cadavrul său a fost ascuns într-un beci.

like facebook, suceava, news, stiriLa data de 09 mai 2018 a fost efectuată o percheziţie domiciliară la locuinţa unde victima a locuit împreună cu inculpatul. Cu această ocazie în beciul din şura gospodăriei a fost identificat cadavrul – mumificat – al unei persoane de sex masculin, acoperit cu resturi vegetale; în acelaşi beci au fost identificate printre resturile vegetale două bucăţi de funie din material sintetic. În aceeaşi şură a fost identificat un topor cu coada din lemn; pe coada toporului au fost identificate mai multe zone care prezintă pete de culoare brun-roşcat cu aspect de sânge.

Conform concluziilor medicului legist care a efectuat autopsia la data de 09 mai 2018, moartea victimei, Maricel Zlotari, a putut fi violentă şi s-a putut produce în condiţiile unui traumatism cranio-cerebral, posibil prin lovire cu obiect dur cu margini de formă geometrică (posibil vătrai). Medicul legist a identificat fracturi costale şi de stern care s-au putut produce post mortem, prin manipularea cadavrului. Aspectul cadavrului pledează pentru posibilitatea ca decesul să se fi produs cu circa 8 luni anterior efectuării autopsiei.
Din ancheta penală a reieșit că în toamna anului2017, septembrie sau octombrie 2017, pe fondul consumului de alcool, între inculpat și victimă a izbucnit un conflict spontan. Inculpatul a lovit victima în zona cranio-cerebrală cu un obiect contondent (bucată de lemn sau un vătrai). Victima a decedat ulterior, iar inculpatul a ascuns cadavrul victimei în beciul din şură.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*