Miercuri 24 Aprilie 2024, Actualizat acum 114 zile 12:00 am

Amenzi de câte 35.000 lei pentru două firme din Suceava după ce au încercat să ascundă poluări accidentale

Două firme sucevene au fost sancţionate cu câte 35.000 de lei de către inspectorii de la Sistemul de Gospodărire a Apelor pentru că au încercat să ascundă poluări accidentale.

like facebook, suceava, news, stiriDouă societăţi comerciale au fost amendate cu câte 35.000 de lei pentru că nu au anunţat poluările accidentale, iar doi agenţi economici au primit fiecare, câte o amendă de aceeaşi valoare, primul pentru că nu a respectat termenele impuse la o descindere anterioară a inspectorilor SGA, iar cel de al doilea deoarece a făcut, în lipsa avizului obligatoriu, lucrări care legătură cu apele.

Totodată, o amendă de 35.000 de lei s-a aplicat unei firme care funcţiona fără autorizaţie de gospodărire a apelor.

De asemenea, două persoane fizice care executau lucrări fără avizul SGA şi încă una care nu respecta termenele de conformare dispuse printr-un proces verbal anterior au fost amendate cu 10.000 lei.

În primele trei trimestre ale anului 2018, inspectorii au efectuat 532 de controale la utilizatorii de apă, a lucrărilor construite pe apă şi în legătură cu apele. Au fost verificate: modul de funcţionare a obiectivelor urmărite,  încadrarea intervenţiilor în cauză în prevederile avizelor şi autorizaţiilor de gospodărire apelor.

Reprezentanții SGA susțin că în primele nouă luni au fost aplicate 11 amenzi şi 25 de avertismente.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*