Vineri 19 Aprilie 2024, Actualizat acum 109 zile 12:00 am

Seminar despre autism la USV

Facultatea de Științe ale Educației din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, în colaborare cu Fundația „Ancora Salvării” din Iași, a organizat, în data de 30 octombrie 2018, conferința Exploring the Sensory World of Autism, suținută de dr. Olga Bogdashina, cadru didactic la Universitatea Birmingham din Marea Britanie și membră a Institutului Internațional de Autism.

În cadrul aceluiași eveniment, dr. Olga Bogdashina și-a lansat cartea „AUTISMUL: Cum devenim părinți profesioniști. Explorând lumea senzorială a autismului”. Prin această publicație, autoarea își propune să vină în ajutorul părinților, cadrelor didactice și specialiștilor care interacționează cu copii sau persoane adulte care au tulburări de spectru autist, oferind sfaturi simple, exemple practice și modele de interacțiune adaptate la sistemul senzorial specific autismului. Din partea Facultății de Științe ale Educației, de organizarea evenimentului s-a ocupat doamna asistent universitar doctor Diana Sînziana Duca, care are o colaborare eficientă cu formatorii.

Evenimentul a fost primit cu mare interes atât de comunitatea de cadre didactice din învățământul special, cât și din învățământul de masă, precum și de alți specialiști (terapeuți, asistenți sociali, psihologi, kinetoterapeuți etc.). De asemenea, printre cei aproximativ 200 de participanți la conferință, s-au numărat și părinți ai copiilor cu autism, care au avut prilejul să descopere informații actualizate legate de cercetarea în domeniu, idei de lucru și intervenție în cazul acestei probleme, dar și o poveste de viață bazată pe experiența personală a doamnei dr. Bodgashina, cea de a fi părinte a doi copii cu tulburări de spectru autist. În plus, doamna dr. Olga Bogdashina are o experiență vastă în cercetarea din domeniul autismului, este autoare a 12 cărți (traduse în 14 limbi) care vizează diferite aspecte ale autistismului și este formator în cadrul Institutului Internațional de Autism pentru zona Europei și Mexicului.

Activitatea a reprezentat, atât pentru studenții USV, cât și pentru ceilalți participanți, o sursă de inspirație personală și profesională cu privire la abordarea copiilor și adulților cu autism, plecând de la prezumția că modul de manifestare al acestor persoane este o reflectare a unui sistem senzorial diferit de cel al oamenilor tipici. În aceste condiții, se poate trage concluzia că tot ceea ce fac persoanele cu autism este nomal, logic și în echilibru cu modul lor personal de a simți și percepe lumea din jur. Din păcate însă, de cele mai multe ori, maniera lor aparte de a primi și oferi semnale dinspre și înspre mediu nu se potrivește cu filtrele senzoriale și perceptive ale majorității, ceea ce duce la frustrare, izolare, discriminare și excludere.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*