Vineri 19 Aprilie 2024, Actualizat acum 109 zile 12:00 am

S-a crezut în filme! Un hoț de 17 ani a gonit cu poliția pe urmele sale, a făcut un accident, apoi a fugit într-o pădure

Un hoț de 17 ani a gonit cu poliția pe urmele sale, a făcut un accident, apoi a fugit într-o pădure. În continuarea cercetărilor efectuate privind mai multe cauze de furt din zona Vatra Dornei, la nivelul Poliţiei Municipiului Vatra Dornei a fost organizată o acţiune la care au fost angrenaţi polițiștii SPR 15 Vatra Dornei care, în noaptea de 26.10.2018, în cadrul acțiunii de prevenire afaptelor cu violență inițiate la nivelul IPJ Suceacva au desfăşurat activităţi de patrulare pe raza com. Dorna Arini cu o autospecială neinscripţionată.
like facebook, suceava, news, stiri
În 26.10.2018, în jurul ori 02.00, echipajul în cauză a observat un autovehicul care nu îşi justifica prezenţa pe raza com. Dorna Arini şi despre care existau informaţii că a fost folosit la comiterea furturilor din noaptea precedentă, sens în care au efectuat semnal regulamentar de oprire.

Întrucât conducătorul autovehiculului nu s-a conformat, s-a procedat la urmărirea maşinii suspecte de pe raza com. Dorna Arini, acesta continuându-şi deplasarea până pe raza loc. Valea Putnei, com. Pojorâta, unde conducătorul auto, pe fondul neadaptării vitezei a pierdut controlul volanului şi s-a izbit cu maşina de un parapet, după care a părăsit autovehiculul urmărit şi a fugit într-o zonă împădurită.

Ulterior, în jurul orei 05:45, polițiștii din cadrul Poliţiei Municipiului Câmpulung Moldovenesc l-au depistat pe un minor de 17 ani, din orașul Vicovu de Sus, pe raza com. Pojorâta, iar în urma conducerii la sediul Poliţiei Municipiului Vatra Dornei, acesta a recunoscut comiterea faptelor.

S-a procedat la indisponibilizarea autovehiculului abandonat, în interiorului acestuia fiind identificate bunuri sustrase din nouă garaje de pe raza com. Dorna Arini.

În urma probatoriului administrat s-a reuşit probarea activităţii infracţionale şi recuperarea parţială a prejudiciului cauzat, estimat la 6.000 lei, cu ocazia comiterii celor 15 infracţiuni de furt şi distrugere.
S-a dispus reţinerea suspectului minor pentru 24 de ore și introducerea în arestul IPJ Suceava.
S-a întocmit dosarul penal sub aspectul săvârșirii a 15 acte materiale de „furt calificat”, a unei infracţiuni de „distrugere” şi infracţiunii de „conducerea unui autovehicul fără permis de conducere”.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*