Vineri 29 Martie 2024, Actualizat acum 88 zile 12:00 am

Transporturi ilegale de lemn confiscate de polițiștii din Marginea

O acțiune pentru prevenirea și combaterea transportului și comercializării ilicite de material lemnos a fost organizată la nivelul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Marginea.

Având în vedere faptul că se apropie sezonul rece și în această perioadă se intensifică activitățile de transport și comercializare a materialului lemnos pentru foc, polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 3 Marginea au organizat o acțiune pentru identificarea celor care transportă lemn cu încălcarea legislației în vigoare. În doar câteva ore polițiștii au identificat mai multe transporturi ilegale, au confiscat materialul lemnos și au aplicat sancțiuni contravenționale.

Totodată, polițiștii atrag atenția cetățenilor să nu permită acceul în curți a unor persoane care doresc să le comercializeze lemn de foc în astfel de condiții, dar și cu privire la faptul că această marfă poate fi de calitate îndoielnică sau poate proveni din furturi sau din alte surse ilicite.

La data de 12.10.2018, ora 09.20, o patrulă din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea, a oprit pentru control pe DN 17A, din comuna Marginea, autoutilitara condusă de un bărbat de 51 de ani din comuna Sucevița, care transporta material lemnos. În urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu deține documente legale de proveniență și transport a materialului lemnos, motiv pentru care s-a solicitat sprijinul specialiștilor silvici, în urma inventarierii stabilindu-se faptul că acesta transporta ilegal cantitatea de 0,96 m.c. cherestea de esență rășinoase.

Conducătorul auto a fost sancționat contravențional pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010, iar materialul lemnos în valoare de 641 lei, a fost confiscat și predat în custodie Ocolului Silvic Marginea.

La 12.10.2018, ora 13.55, o patrulă din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea, a oprit pentru control pe DN 17A, din comuna Marginea, autoutilitara condusă de un bărbat de 39 de ani din comuna Sucevița, care transporta material lemnos.

Întrucât existau neconcordanțe între cantitatea de materialul lemnos transportată și cea din avizul de însoțire prezentat de conducătorul auto, polițiștii au solicitat sprijinul specialiștilor silvici, în urma inventarierii stabilindu-se faptul că acesta transporta cantitatea de 3,20 m.c. lemn de foc din specia fag și nu 2,00 m.c., conform documentelor. Conducătorul auto a fost sancționat contravențional pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010, iar materialul lemnos în plus, respectiv 1,20 m.c. lemn de foc, în valoare de 165 de lei, a fost confiscat și predat în custodie Ocolului Silvic Marginea.

La 12.10.2018, ora 15.35, o patrulă din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea, a oprit pentru control pe DN 2E, din comuna Horodnic de Sus, autoutilitara condusă de un localnic de 38 de ani care transporta material lemnos. În urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că, bărbatul nu deține documente legale de proveniență și transport a materialului lemnos, motiv pentru care, s-a solicitat sprijinul specialiștilor silvici, în urma inventarierii stabilindu-se faptul că acesta transporta ilegal cantitatea de 0,75 m.c. cherestea de esență rășinoase. Conducătorul auto a fost sancționat contravențional pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010, iar materialul lemnos în valoare de 501 lei, a fost confiscat și predat în custodie Ocolului Silvic Marginea.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*