Joi 13 Decembrie 2018, Actualizat 12:00 am

 

Peste 300.000 de țigarete ridicate de polițiști la perchezițiile de miercuri dimineață. 29 de persoane audiate

Peste 300.000 de țigarete de contrabandă au fost ridicate de polițiștii din Prahova, iar 29 de persoane au fost conduse la audieri, în urma a 31 de percheziții domiciliare, efectuate la persoane bănuite de contrabandă cu țigări.

La data de 10 octombrie a.c., polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Prahova au efectuat 31 de percheziții la domiciliile unor persoane bănuite că ar face parte dintr-o grupare specializată în contrabandă cu țigări.

Perchezițiile au fost efectuate în București și în județele Prahova, Ilfov și Suceava.

Din cercetări a reieșit că, din anul 2017 și până în prezent, persoanele bănuite în cauză s-ar fi aprovizionat cu țigări provenite din spațiul extracomunitar, fără a deține documente legale.

Ulterior, le-ar fi distribuit și comercializat în diverse localități.

Pachetele de țigări ar avea aplicate banderole fiscale de marcaj, emise de autoritățile din Ucraina și Moldova.

În urma perchezițiilor au fost ridicate peste 300.000 de țigări de contrabandă, în valoare de aproximativ 250.000 de lei, tutun vrac și telefoane mobile.

29 de persoane au fost conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, pentru audieri și dispunerea măsurilor legale.

La acțiune au participat și polițiști din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Suceava, precum și jandarmi din cadrul B.S.I.J. București și Grupării Mobile de Jandarmi ,,Matei Basarab” din Ploiești.

Percheziții la Suceava! Mai multe persoane urmează a fi duse la audieri

loading...

Loading...

Lăsați un comentariu

*