Sâmbătă 20 Aprilie 2024, Actualizat acum 110 zile 12:00 am

VIDEO Șofer băut oprit în trafic de polițiștii din Marginea. Un pasager a fost încătușat

Un șofer a fost tras pe dreapta de polițiștii din Marginea, duminică. Acesta mirosea puternic a alcool, dar a refuzat să sufle în aparatul etilotest. El a fost dus pentru recoltarea de probe biologice, la Spitalul Municipal Rădăuți.

Un pasager a fost încătușat după ce a devenit recalcitrant.

Potrivit poliţiştilor,  o patrulă din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea a efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism care circula pe DN 17A Marginea – DN 2E Horodnic de Sus, însă conducătorul auto nu s-a conformat, motiv pentru care, s-a procedat la urmărirea acestuia cu semnalele acustice și luminoase ale autospecialei de poliție în funcțiune, autoturismul fiind blocat în trafic după aproximativ 2 km.

Conducătorul auto a fost identificat de polițiști ca fiind un localnic de 60 de ani, ocazie cu care, în autoturism a fost legitimat și fratele acestuia, un bărbat de 59 ani, din aceeași localitate, care se afla în stare avansată de ebrietate, acesta proferând expresii jignitoare la adresa polițiștilor, iar la solicitarea de a înceta, a devenit violent, atât verbal, cât și fizic, fiind imobilizat, încătușat și condus la sediul poliției.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, bărbatul de 60 de ani nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto.

Totodată, întrucât emana halenă alcoolică, polițiștii i-au solicitat conducătorului auto să se supună testului cu aparatul etilotest, însă acesta a refuzat, după care, la spital, a refuzat și recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „refuzul sau sustragerea conducătorului unui vehicul de a se supune prelevării de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, ce va fi soluționat procedural.

 

Pericol iminent oprit la timp de un echipaj de poliție din Marginea. Șoferul autoturismului, aflat într-o stare avansata de ebrietate, a refuzat testul etilotest și a fost dus pentru recoltarea de probe biologice, la Spitalul Municipal Rădăuți.

Publiée par LaRadauti sur Dimanche 7 octobre 2018


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*