Sâmbătă 20 Aprilie 2024, Actualizat acum 110 zile 12:00 am

FOTO Accident la Marginea! O mașină cu patru tineri s-a izbit într-un magazin

Foto: Facebook

Un accident rutier cu patru victime a avut loc, miercuri, puțin după miezul nopții, în comuna Marginea. Un atutoturism, în care se aflau patru persoane, a intrat în colțul unei clădiri.

like facebook, suceava, news, stiriUna dintre victime a rămas încarcerată și a fost nevoie de intervenția pompierilor pentru scoaterea sa din mașină.

Potrivit polițiștilor, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 209K, din comuna Marginea, un tânăr de 23 de ani din orașul Vicovu de Sus, nu a oprit la semnalele regulamentare efectuate de o patrulă din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea, fiind urmărit de echipajul de poliție, ocazie cu care, într-o curbă, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a părăsit partea carosabilă și s-a izbit frontal de zidul unui magazin.

Din accident, a rezultat rănirea gravă a conducătorului auto și a unui minor de 17 ani, precum și rănirea ușoară a unui tânăr de 19 ani, ambii din orașul Vicovu de Sus, pasageri în autoturism.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, tânărul de 23 de ani nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie auto.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă” și „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*