Sâmbătă 20 Aprilie 2024, Actualizat acum 110 zile 12:00 am

Un individ i-a furat identitatea unui bărbat, și-a înființat o societate și a prejudiciat statul cu peste 800.000 lei

evaziune fiscala, stiri, botosaniUn individ în vârstă de 40 de ani a furat identitatea unui bărbat și-a făcut firmă și a prejudiciat statul cu peste 800.000 lei.

Dan Săliceanu, cu domiciliul în municipiul Oradea, a fost reținut de polițiști, după ce, în cursul anului 2014, a întocmit în fals, prin înlăturarea fotografiei titularului de drept şi aplicarea fotografiei sale, un paşaport şi cărţile de identitate toate pe numele unui cetăţean maghiar, acte destinate legitimării, identice/similar cu cele emise de Ungaria.

În perioada 7 noiembrie 2014 – 25 august 2015, în mod repetat, dar în aceeaşi rezoluţie infracţională, acesta s-a prezentat sub identitatea falsă a cetăţeanului maghiar, prin folosirea frauduloasă actelor de identitate falsificate, în faţa unui notar public din municipiul Suceava, în faţa funcţionarilor publici ai Băncii Transilvania, Băncii Comerciale Române, Raiffeisen Bank şi Oficiului Registrul Comerţului de pe lângă Tribunalul Suceava, obţinând înscrisuri oficiale sau sub semnătură privată, necesare înfiinţării S.C. Karoly Forest S.R.L. şi derulării de activităţi economice fictive.

După ce a înfiinţat S.C. Karoly Forest S.R.L., societatea de tip fantomă, cu sediul fictiv pe raza municipiului Suceava, în perioada 2014-2015, susnumitul, sub identitatea falsă a cetăţeanului maghiar a desfăşurat activităţi economice fictive emiţând facturi fiscale către doi agenţi economici din judeţul Suceava, prin care a comercializat, în mod fictiv, diverse bunuri și a simulat primirea fictivă de avansuri, în scopul obţinerii de către cei doi agenţi economici de avantaje fiscale necuvenite, constând în prejudiciul provocat bugetului consolidat al statului cu suma totală de 814.198 lei.

Individul și-a atribuit identitatea falsă a cetăţeanului maghiar, prin folosirea frauduloasă a celor trei acte de identitate falsificate a indus în eroare funcţionari publici din cadrul Băncii Băncii Transilvania, B.C.R. şi Raiffeisen Bank Vatra Dornei, unde a deschis, în numele societăţii, conturi prin intermediul cărora a rulat sumele de bani primite de la administratorii celor două societăți.

În perioada 07 noiembrie 2014 – 25 august 2015, Săliceanu Dan s-a prezentat sub identitatea falsă a cetăţeanului maghiar, prin folosirea frauduloasă a actelor de identitate falsificate, în faţa funcţionarilor publici ai Băncii Comerciale Române şi Raiffeisen Bank unde a retras din conturile S.C. Karoly Forest S.R.L., în numerar, sume de bani, ocazie cu care a întocmit şi semnat cu numele fictiv un nr. de peste 200 de înscrisuri.

În aceeași perioadă, Săliceanu a întocmit în fals un nr. de 113 înscrisuri sub semnătură privată, prin aceea că a completat, cu datele de identificare ale cetăţeanului maghiar sau a semnat cu numele acestuia, înscrisuri sub semnătură privată întocmite personal sau redactate de alte persoane, pe care le-a încredinţat sau folosit în vederea producerii de consecinţe juridice.

Anchetatorii au pus sub sechestru mai multe bunuri mobile şi imobile în valoare totală de 220.224 lei.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*