Miercuri 24 Aprilie 2024, Actualizat acum 114 zile 12:00 am

Dan Cușnir, acuzații grave la adresa primarului Ion Lungu: Ion Lungu a făcut trafic de influență, a manipulat și a mințit Consiliul Local Suceava pentru a da căldura și apa caldă pe mâna Bioenergy

Președintele organizației municipale a PSD Suceava, Dan Cușnir, lansează o serie de acuzații grave la adresa primarului municipiului Suceava, Ion Lungu.

like facebook, suceava, news, stiriPrin intermediul unui comunicat de presă, Cușnir susține că edilul Suceava a contribuit la „falimentarea unor entități importante pentru Suceava: Termica, Transportul Public Local, fotbalul etc. Nu a ratat nici una. A falimentat sau a ruinat tot ceea ce a administrat. A ruinat societățile Consiliului Local care asigurau utilități publice sau transport public pentru a favoriza niște operatori privați care au dovedit că nu le pasă de Suceava și de Suceveni. Prin neplata datoriilor reale pe care Primăria Sucevei le avea la Termica, Ion Lungu a premeditat și coordonat falimentul Termica, societatea Consiliului Local care a asigurat căldura și apa caldă până în anul 2013”.

Social democratul a precizat că s-a ajuns până la trafic de influență pentru ca apa caldă și căldura să ajungă pe mâna Bioenergy.

„Ulterior Ion Lungu a făcut trafic de influență, a manipulat și a mințit Consiliul Local Suceava pentru a da căldura și apa caldă pe mâna Bioenergy, un operator privat care nu are nici o legătură cu interesul Sucevenilor. A manipulat atunci când a determinat atribuirea transportului și distribuției agentului termic către Thermonet (interpusa aceleiași firme private Bioenergy) în detrimentul Transagent, societatea Consiliului Local. A mințit atunci când s-a angajat în fața Consiliului Local că va tranfera parte din rețele către Thermonet. I-a mințit pe Suceveni când a spus că Thermonet va face investiții de 5.000.000 euro în modernizarea rețelelor și pentru limitarea pierderilor. A făcut trafic de influență în repetate rânduri pentru a face plăți în avans de la Primărie către Bioenergy/Thermonet în timp ce aceștia nu și-au îndeplinit obligațiile contractuale față de Suceava și față de Suceveni. Oare nu este abuz în serviciu, ca din bani publici să faci plăți în avans către un operator privat care nu și-a respectat obligațiile de investiții prevăzute în contract și care pe deasupra, nu a respectat nici temperaturile de livrare ale agentului termic către populație? Ion Lungu minte când afirmă că din viitorul preț de 470 lei/gigacalorie populația va plăți doar 240 lei restul urmând să fie asigurat din subvenție. Păi subvenția de 230 lei/gigacalorie nu este plătită tot de către populație? Ion Lungu, banii pentru subvenții nu provin tot din taxele și impozitele populației? Ion Lungu, cât de jalnic poți deveni în încercarea de a-ti salva pielea? Timp de 5 ani Ion Lungu a prezentat Bioenergy/Thermonet, “cea mai modernă și performanță centrală termică din Europa de Est”, ca fiind o mare realizare personală de-a sa în procesul de modernizare a Sucevei. Ion Lungu a politizat, în favoarea sa, ori de câte ori a avut ocazia, subiectul Bioenergy/Thermonet. Acum când Bioenergy, “giuvaerul” lui Ion Lungu, este în pragul falimentului iar minciunile, manipulările și traficul de influență marca Lungu/PNL se întorc împotriva lui, Ion Lungu face apel să nu politizăm creșterea prețului gigacaloriei”, a adăugat Cușnir.

Dan Cușnir a arătat o serie de cifre, susținând că:  cu 80% a crescut taxa de salubritate, de la 5 la 9 lei/persoană/luna, cu 25% a crescut prețul biletului de transport public local, de la 2 la 2.50 lei, cu 19 % au crescut taxele si impozitele locale,  cu 34% va crește prețul gigacaloriei de la 352 la 470 lei/gigacalorie.

 

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*