Vineri 19 Aprilie 2024, Actualizat acum 109 zile 12:00 am

Șofer amendat și un transport de lemne confiscat în urma unor controale la Pojorâta

Un echipaj rutier din cadrul Poliţiei municipiului C-lung Moldovenesc a oprit pentru control, marți după-amiază, pe DN 17, pe raza comunei Pojorâta, autoutilitara condusă de un bărbat de 29 de ani, din comuna Sadova, care transporta material lemnos.

Întrucât existau neconcordanțe între materialul lemnos transportat și cel consemnat în avizul de însoțire prezentat pentru control de conducătorul auto, polițiștii au solicitat sprijinul specialiştilor silvici, care, în urma inventarierii, au stabilit faptul că, bărbatul transporta 4,19 m.c. bușteni pentru gater de esență rășinoase, specia brad și 9,54 m.c. bușteni pentru gater din specia molid, deşi pe avizul de însoţire prezentat pentru control era menţionată cantitatea de 13,51 m.c. bușteni pentru gater de esență rășinoase toată din specia molid.

Conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010, iar cantitatea de 4,19 m.c. bușteni pentru gater de esență rășinoase, specia brad, în valoare de circa 2.000 de lei, a fost confiscată şi predată în custodie Ocolului Silvic Pojorâta.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*