Vineri 29 Martie 2024, Actualizat acum 88 zile 12:00 am

O femeie și trei copii au ajuns la spital după un grav accident rutier. Un șofer a adormit la volan

O femeie și trei copii au fost răniți într-un accident rutier care a avut loc sâmbătă. În timp ce conducea autoturismul pe DN 2E, în afara localităţii Berchişeşti, din cauza oboselii, un bărbat de 34 de ani, din județul Timiş, a adormit la volan.

A pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a lovit capul unui pod, după care, a fost proiectat în afara părţii carosabile.

În urma impactului, a rezultat rănirea ușoară a unei femei de 37 de ani și a trei minori cu vârste între 3 și 8 ani, toți din Republica Moldova, pasageri în autoturism.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. La spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*