Vineri 29 Martie 2024, Actualizat acum 88 zile 12:00 am

Sucevean prins la volanul unui Mercedes furat din Marea Britanie

Un sucevean a fost prins la volanul unei mașini furate din Marea Britanie. Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Petea au depistat, duminică, un cetăţean român care conducea un autoturism marca Mercedes în valoare de aproximativ 40.000 lei, care figura ca fiind furat din Marea Britanie.

În jurul orei 13.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru a intra în România cetăţeanul român Liviu G., în vârstă de 22 de ani, domiciliat pe raza judeţului Suceava. Acesta conducea un autovehicul marca Mercedes Benz C 220, înmatriculat în Marea Britanie.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii de frontieră au constatat că maşina figurează ca fiind bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de către autorităţile din Marea Britanie, în luna aprilie 2018.

Autoturismul, în valoare de aproximativ 40.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul PTF Petea până la finalizarea cercetărilor, iar în cauză a fost întocmită lucrare penală pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*