Miercuri 24 Aprilie 2024, Actualizat acum 114 zile 12:00 am

Accident pe DN17! Un șofer beat a intrat cu mașina într-un copac

Foto: Arhiva

Un accident rutier produs de un șofer beat a avut loc pe DN17. Potrivit polițiștilor, luni, în timp ce conducea autoturismul pe DN 17, în afara comunei Iacobeni, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, carosabilul fiind umed, un localnic de 46 de ani, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune frontală cu un arbore de pe marginea drumului.
like facebook, suceava, news, stiri
Din accident, a rezultat rănirea uşoară a conducătorului auto, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

„În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural”, precizează IPJ Suceava.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Accident pe DN17! Un șofer beat a intrat cu mașina într-un copac | Moldova24

Lăsați un comentariu

*