Miercuri 18 Iulie 2018, Actualizat acum 198 zile 12:00 am

 

FOTO Cele 50 de persoane implicate în accidentul de la Dărmănești și-au reluat traseul cu un alt autocar

Cele 50 de persoane implicate în accidentul de la Dărmănești și-au reluat traseul, luni, cu un alt autocar.

„Toti cei implicati in accidentul de aseara cu autocarul, 43 de copii si cei 7 adulti, si-au reluat traseul in conditii optime spre destinatie. Ne bucuram ca i-am putut ajuta!”, susține primarul comunei, Dan Chidoveț, care i-a preluat pe aceștia imediat după accident cu două microbuze și i-a dus la o cabană.

like facebook, suceava, news, stiri„ În timp ce conducea autobuzul pe DN 2, în afara localităţii Dănila, un bărbat de 40 de ani din Republica Belarus, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat pe partea laterală. Din accident, a rezultat rănirea uşoară a conducătorului auto, a unei femei de 54 de ani şi a 17 minori cu vârste între 10 şi 16 ani, toți din Republica Belarus. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, spun polițiștii.

 

loading...

Loading...

Lăsați un comentariu

*