Joi 25 Aprilie 2024, Actualizat 12:00 am

Peste o mie de fântâni din județul Suceava au fost colmatate în urma inundațiilor

Prefectul județului Suceava, Mirela Adomnicăi, susține că, în urma inundațiilor care au avut loc în luna iunie, va fi inițiat un proiect de Hotărâre de Guvern, pentru sprijin financiar din Fondul de solidaritate.

Pentru evaluarea faptică și valorică a pagubelor din infrastructură raportate de primării, prin Ordin de Prefect au fost constituite 4 comisii de evaluare. Comisiile sunt formate din reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență -ISU, Sistemului de Gospodărire a Apelor-SGA, Inspectoratului Județean în Construcții Suceava – IJSC.

like facebook, suceava, news, stiriConform rapoartelor operative înaintate Prefecturii Suceava de 42 UAT-uri, în afara avariilor menționate, inundațiile au afectat 88 de gospodării, 47 de locuințe, 115 anexe, 1046 fântâni, 19 poduri, 138 podețe și 8 punți pietonale.

De asemenea, apa a inundat 415 hectare de pășuni și fânețe, 423 hectare teren arabil, 2,2 kilometri rețele de apă, 0,4 km rețele canalizare, 4,35 km apărări de mal, 201 kilometri de drum comunal și 3,1 km de drum județean, 26 kilometri de străzi,

Pentru evaluarea pagubelor produse pe terenurile agricole, tot prin ordin de prefect a fost numită o comisie compusă din reprezentanți de la Direcția Județeană pentru Agricultură, Agenţia de Plăţi și Intervenţie pentru Agricultură, Agenția Națională de Administrare Fiscală și Inspectoratul pentru Situații de Urgență.

Toate documentele de constatare și evaluare a pagubelor produse vor sta la baza hotărârii pe care o va adopta Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, care se va întruni în ședință extraordinară. În baza acestei hotărâri, prefectul județului Suceava și președintele Consiliului Județean Suceava vor iniția un Proiect de Hotărâre de Guvern, prin care se va solicita sprijin financiar din Fondul de Solidaritate.
Biroul de presă al Instituției Prefectului- Județul Suceava


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*