Joi 28 Martie 2024, Actualizat 12:00 am

Un individ a încercat să omoare un bărbat pentru o butelie. Cum a fost pedepsit

Un bărbat a fost condamnat după ce a încercat să omoare un bărbat pentru o butelie. Daniel Hulboacă, din satul Bursuceni, și-a atacat victima cu o bâtă, și a fost condamnat, luni, de Tribunalul Suceava, la șase ani de închisoare. Decizia nu este definitivă.

Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava,  în seara zilei de 29 noiembrie 2017, cu aproximaţie ora 19:00, persoana vătămată U.V. se deplasa spre locuinţa sa cu bicicleta, împreună cu numita A.V. pe raza satului Bursuceni.

Pe drum, cei doi au fost depăşiţi de un atelaj hipo în care se aflau cei doi copii minori ai inculpatului Hulboacă Daniel, iar la scurt timp după ce atelajul a trecut de cele două persoane şi-a făcut apariţia inculpatul Hulboacă Daniel. Acesta s-a îndreptat spre victimă şi a iniţiat un scandal, o altercație verbală, reproşându-i victimei că are o datorie la el, că trebuie să îi returneze o butelie ori contravaloarea în bani a acelui bun.

În momentele imediat următoare, inculpatul a iniţiat un atac asupra persoanei vătămate, i-a aplicat acesteia o lovitură cu un obiect contondent(bâtă) în zona capului, parietal-stânga. Lovitura a fost una foarte puternică întrucât victima a fost proiectată la sol, în apropierea unui şanţ.

Nu după mult timp, la faţa locului au revenit cei doi copii ai inculpatului, iar inculpatul Hulboacă Daniel a urcat victima în atelajul hipo şi a transportat-o ulterior la domiciliul acesteia.

Victima a fost transportată la spital a doua zi.

„Potrivit raportului de constatare medico-legală emis de S.M.L. Suceava, victima a prezentat un traumatism cranio-facial grav cu stare de comă (hematom extradural fronto-parietal stâng) ce a necesitat intervenţie chirurgicală de urgenţă, fractură cominutivă fronto-temporo-parietal stângă, o echimoză palpebrală cu hemoragie subconjunctivală stânga, echimoze, excoriaţii. Leziunile au necesitat pentru vindecare un număr de 40-45 zile de îngrijiri medicale, viaţa fiindu-i pusă în primejdie”, spun procurorii.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*