Joi 28 Martie 2024, Actualizat 12:00 am

Șapte indivizi arestați pentru trafic de migranți, în urma unor percheziții. Vezi cine sunt!

Șapte indivizi au fost arestați pentru trafic de migranți, iar unul a ajuns sub control judiciar, în urma a opt percheziții care au avut loc la locuințele acestora din județele Suceava și Botoșani.

La data de 28 iunie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Suceava, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – S.T. Suceava, au efectuat 8 percheziții domiciliare (3 în județul Suceava și 5 în județul Botoșani), în cadrul unui dosar penal cu privire la comiterea infracțiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat şi trafic de migranţi.

like facebook, suceava, news, stiriDin investigații a rezultat că, în perioada mai – iunie a.c., mai mulți cetățeni români și ucraineni ar fi constituit un grup infracțional organizat și ar fi comis infracţiuni de trafic de migranţi, în scopul obţinerii unor foloase patrimoniale.

Activitățile infracționale ar fi avut loc peste frontiera de stat și în zona localității Racovăț, județul Botoșani.

În fapt, grupul infracțional organizat ar fi introdus, pe teritoriul României, 4 grupuri de migranți, din care făceau parte 16 persoane, 4 dintre ele fiind depistate pe teritoriul Ucrainei.

În urma perchezițiilor domiciliare, au fost ridicate 4 autoturisme, un pistol, un binoclu, telefoane mobile, cartele SIM, un laptop, bani și mai multe înscrisuri.

La una dintre locuințele vizate, au fost identificați 6 migranți, aceștia fiind preluați de către reprezentanții Biroului pentru Imigrări Suceava.

Polițiștii au pus în executare 8 mandate de aducere, persoanele în cauză fiind conduse la audieri. În baza probatoriului administrat, 7 persoane au fost reținute și, ulterior, arestate, iar față de o alta a fost dispusă măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile.

Indivizii arestați sunt: Florin Burduja, Victor Burduja, Mircea Răuţu, Ciprian Aurelian Senculeţ, Florin Gheorghe Golescu, Ovidiu Porfireanu şi Gabriel Florin Zvîncă.

Activitățile au beneficiat de sprijinul polițiștilor de la transporturi și a luptătorilor pentru acțiuni speciale din Suceava, al polițiștilor de combatere a criminalității organizate și al celor de la transporturi din Botoșani.

De asemenea, în activități au fost angrenați și polițiști de frontieră din Siret, Suceava și Botoșani și reprezentanți ai Centrului de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil Rădăuţi din Inspectoratul General de Imigrări, precum și jandarmi din Botoșani.

Cercetările sunt continuate pentru documentarea întregii activități infracționale.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*