Sâmbătă 20 Aprilie 2024, Actualizat acum 110 zile 12:00 am

Fără ajutoare sociale pentru cei care refuză un loc de muncă. Proiectul, adoptat de deputaţi

Deputaţii au adoptat un proiect de lege prin care dreptul la ajutor social încetează în cazul refuzului unui loc de muncă oferit.

Camera Deputaţilor este for decizional în cazul acestui proiect de lege iniţiat de patru parlamentari ALDE.

“Refuzul unui loc de muncă oferit sau refuzul de a participa la serviciile pentru stimularea ocupării forţei de muncă şi de formare profesională oferite de agenţiile teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă atrage încetarea dreptului la ajutorul social”, prevede iniţiativa pentru modificarea şi completarea Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, scrie Realitatea.net, care citează Agerpres.ro.

like facebook, suceava, news, stiriProiectul mai prevede că, în situaţia pierderii dreptului la ajutor social, familia sau persoana singură poate solicita un nou drept după o perioada de 12 luni de la data deciziei de încetare a acestui drept.

Iniţiativa legislativă stipulează că pentru sumele acordate ca ajutor social una sau mai multe persoane majore apte de muncă, raportat la cuantumul ajutorului social din familia beneficiară, au obligaţia de a presta lunar, la solicitarea primarului, acţiuni sau lucrări de interes local, fără a se putea depăşi regimul normal de lucru şi cu respectarea normelor de securitate şi igienă a muncii.

În situaţia în care persoana nominalizată să efectueze acţiunile sau lucrările de interes local se află în incapacitate temporară de muncă sau şi-a pierdut total ori parţial capacitatea de muncă, obligaţia de a presta acţiunile sau lucrările de interes local (…) se transferă celorlalte persoane apte de muncă din familie, cu acordul primarului“, se mai arată în proiect.

În cazul în care, după o verificare, se constată că familia sau persoana singură a realizat venituri din alte surse şi acestea nu au fost declarate de titular, se dispune încetarea dreptului la ajutor social.

Sursa: Realitatea.net


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Fără ajutoare sociale pentru cei care refuză un loc de muncă. Proiectul, adoptat de deputaţi | Moldova24

Lăsați un comentariu

*