Marti 19 Martie 2024, Actualizat acum 78 zile 12:00 am

Un tânăr a vrut să își impresioneze iubita de 16 ani și a lăsat-o să-i conducă mașina. Amândoi sunt cercetați de poliție

Un tânăr de 21 de ani, din comuna Satu Mare, a vrut să își impresioneze iubita, în vârstă de 16 ani, și a lăsat-o să-i conducă mașina. Marți, la ora 00.20, o patrulă din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea a oprit pentru control pe DC 41 din comuna Satu Mare, autoturismul condus de o minoră de 16 ani din localitate, în care se afla, în calitate de pasager, un tânăr de 21 de ani, din aceeași localitate.
like facebook, suceava, news, stiri
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, minora nu deţine permis de conducere, autoturismul fiindu-i încredințat spre a fi condus de tânărul de 21 de ani, care cunoștea faptul că, aceasta nu posedă permis de conducere.

„În cauză s-a întocmit dosar penal, minora fiind cercetată sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere”, iar tânărul de 21 de ani sub aspectul comiterii infracțiunii de ”încredințarea unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane despre care știa că nu posedă permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural”, susțin polițiștii.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*