Joi 25 Aprilie 2024, Actualizat 12:00 am

Accident la Șcheia! A intrat cu mașina într-un autoturism, apoi a lovit o femeie

Vineri seară, în timp ce conducea autoturismul într-o curbă pe strada Ion Irimescu din comuna Șcheia, din cauza neadaptării vitezei, un tânăr de 21 de ani, din comuna Grănicești, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a pătruns ușor pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu autoturismul condus de un localnic de 68 de ani.

În urma impactului, autoturismul care circula regulamentar, a fost proiectat pe acostament, unde a acroșat și accidentat ușor o femeie de 27 de ani, din comuna Șcheia, care se deplasa împreună cu soțul ei.

Din accident, a rezultat și rănirea ușoară a unei minore de 15 ani din comuna Fântâna Mare, pasageră în autoturismul condus de tânărul de 21 de ani.
Victimele au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

„Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, tânărul de 21 de ani are permisul de conducere suspendat. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă” și ”conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendat”, ce va fi soluționat procedural”, arată un comunicat al Poliției.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Accident la Șcheia! A intrat cu mașina într-un autoturism, apoi a lovit o femeie | Moldova24

Lăsați un comentariu

*