Vineri 19 Aprilie 2024, Actualizat acum 109 zile 12:00 am

Individ arestat după ce a încercat să oblige o femeie să întrețină relații sexuale cu el. Victima a sărit pe geam ca să scape

Un bărbat a fost arestat preventiv pentru 30 de zile după ce a încercat să oblige o femeie să întrețină relații sexuale cu el.

La data de 05 iunie 2018 procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni au formulat propunere de arestare preventivă a acestuia pentru săvârşirea infracţiunilor de „lipsire de libertate în mod ilegal”, şi „şantaj”.
like facebook, suceava, news, stiri
Anchetatorii arată că la data de 24 aprilie 2018, în jurul orei 13.00, inculpatul s-a deplasat la o garsonieră de pe raza municipiului Fălticeni unde se afla o persoană de sex feminin şi una de sex masculin.

Inculpatul a intrat în imobil, a închis uşa de acces cu cheia pe care a găsit-o în interior şi a intenţionat să întreţină, prin constrângere, relaţii sexuale cu persoana de sex feminin. În intervalul orar 17.30 -19.00 inculpatul a împiedicat-o pe persoana vătămată să părăsească imobilul spunându-i că o va lăsa să plece doar dacă este de acord să întreţină relaţii sexuale. Profitând de neatenţia inculpatului, persoana vătămată a părăsit imobilul sărind pe un geam.

Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Fălticeni a admis propunerea şi a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru 30 zile.

Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea unei măsuri preventive reprezintă etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, spun procurorii.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*