Miercuri 14 Noiembrie 2018, Actualizat acum 317 zile 12:00 am

 

Un sucevean, singurul român condamnat la 225 de ani de închisoare, vrea să mai scape din pedeapsă

Un sucevean, singurul român condamnat la 225 ani de închisoare, vrea să mai scape din pedeapsă. El a primit o pedeapsă-record din partea judecătorilor Curţii de Apel Suceava – 225 de ani de închisoare, într-un dosar de tăinuire, și a apelat la magistraţii ieşeni și solicită recalcularea pedepsei. Instanţa ieşeană a stabilit ca următorul termen să aibă loc pe data de 26 iunie 2018, pentru citarea contestatorului, scrie ziarulevenimentul.ro.

În urmă cu câteva luni, judecătorii suceveni au decis condamnarea lui Ovidiu Rusu la o pedeapsă considerabilă şi, în acelaşi timp, unică, din cauza modului de interpretare a legislaţiei penale în vigoare.

like facebook, suceava, news, stiriInstanţa admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava împotriva sentinţei penale din data de 14 iulie 2017 pronunţată de Judecătoria Suceava. În rejudecare, condamnă pe inculpatul Rusu Ovidiu pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire la pedeapsa de trei ani de închisoare. Contopeşte pedepsele anterioare şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de zece ani de închisoare, la care adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, de 225 de ani, 272 de luni şi 1.395 de zile închisoare, respectiv 93 de ani, zece luni şi cinci zile de închisoare. Inculpatul Rusu Ovidiu va executa o pedeapsă principală rezultantă de treizeci de ani de închisoare”, au precizat magistraţii suceveni în sentinţa aplicată în cazul lui Ovidiu Rusu, decizie care este definitivă.

Aşadar, instanţa a constatat obligativitatea de a contopi pedeapsa de trei ani de închisoare, pe care i-a aplicat-o lui Rusu pentru tăinuire, cu alte pedepse pe care acesta le-a primit în alte cauze penale.

În fapt, potrivit minutei Deciziei pronunţate de Curtea de Apel Suceava, Ovidiu Rusu a fost condamnat la pedeapsa principală rezultantă efectivă de 30 de ani de închisoare, deoarece legea penală nu permite, pentru astfel de infracţiuni, ca o persoană să execute mai mult de 30 de ani de detenţie.

Bărbatul a primit pedepse în 17 dosare penale, fiind acuzat de procurori de comiterea unor fapte de înşelăciune în perioada 2006-2011. Potrivit anchetatorilor, acesta s-ar fi recomandat în faţa mai multor persoane ca fiind judecător sau procuror DNA, reuşind în acest fel să obţină diverse sume de bani de la oameni cărora le-ar fi promis că le va rezolva problemele din instanţe, de la Casa de Pensii, de la Casa de Asigurări de Sănătate Suceava ori de la Biroul de Carte Funciară din Rădăuţi. Mai mult, acesta a fost acuzat că, după ce a ajuns în penitenciar, ar fi reuşit să obţină aproximativ 100.000 de euro de la alte persoane, cărora le-ar fi promis că le va ajuta în diverse probleme, prezentându-se ca având diferite funcţii în sistemul judiciar.

„S-a ajuns la o condamnare de 225 de ani dintr-o rea-credinţă a judecătorilor Curţii de Apel Suceava. Dosarul respectiv figurează cu infracţiunea de tăinuire. Iniţial, Judecătoria Suceava mi-a aplicat o sentinţă de trei ani de închisoare, contopindu-mi celelalte 17 dosare penale pe care le-am avut din trecut. Pedeapsa cea mai mare a fost de zece ani de închisoare, sub imperiul Codului Penal vechi, din 1968, pentru înşelăciune. Consider că pedeapsa pe care mi-a aplicat-o instanţa la final este ieşită din contextul legii, deoarece nu ar fi trebuit făcut un calcul aritmetic”, a declarat Ovidiu Rusu pentru presa centrală.

loading...

Loading...

Lăsați un comentariu

*