Marti 13 Noiembrie 2018, Actualizat acum 316 zile 12:00 am

 

Expoziția- concurs de desene „Vis de copil în casa bunicilor”

Muzeul Bucovinei promovează prin proiectele sale educaționale cunoașterea și valorificarea patrimoniului cultural național de către elevi.

Una din aceste manifestări este și expoziția-concurs de desene „VIS DE COPIL ÎN CASA BUNICILOR” aflată la cea de a XXII-a ediție, organizată de către Serviciul Etnografie. Anual sunt propuse elevilor teme care să le formeze cunoștințele despre cultura populară, să le stimuleze imaginația și aprecierea valorilor tradiționale.
like facebook, suceava, news, stiri
În fiecare an profesorii de specialitate și învățătorii sunt implicați în abordarea acestor teme la orele de curs participând la desfășurarea de lecții muzeale pe tema concursului, elevii reușesc să surprindă juriul cu desene deosebite.

La concursul din acest an cu tema „ PÂNZA ŢESUTĂ –  CĂMAŞA CUSUTĂ” pot participa elevi cu vârste cuprinse între 7 – 15 ani, din toate școlile municipiului Suceava, cu lucrări care respectă tema propusă.
Comisia de jurizare care va decide acordarea premiilor pentru cei mai talentați copii este formată din profesori de specialitate de la școlile cu cel mai mare număr de participanți la concurs și specialiști din cadrul muzeului.

Vernisajul expoziției și premierea lucrărilor vor avea loc miercuri, 6 iunie 2018, ora 12 la Muzeul Etnografic Hanul Domnesc iar premiile vor fi oferite de către Muzeul Bucovinei.
Expoziția de desene va putea fi vizitată în perioada 6 – 18 iunie a.c., de miercuri până duminică, între orele 10 – 18.

loading...

Loading...

Lăsați un comentariu

*