Miercuri 14 Noiembrie 2018, Actualizat acum 317 zile 12:00 am

 

Premii pentru studenții filologi suceveni la mai multe concursuri

Luna mai reprezintă pentru studenții de la Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava o perioadă extrem de activă și densă, în care, sub îndrumarea profesorilor lor, aceștia se implică în numeroase activități științifice și culturale, pe plan național sau internațional.
Astfel, Monica Diana Ropciuc și Ioana Boloca, de la masteratul internațional „Teoria și practica traducerii”, anul I, au participat la Atelierele de traduceri organizate de Universitatea din Craiova, cu sprijinul Agenției universitare a Francofoniei (9-10 mai), obținînd o mențiune specială pentru calitatea traducerii.

„Am venit acasă cu două ghiozdane pline ochi de cărți, cu noi prietenii legate și cu dorința de a găzdui și noi, la rândul nostru, studenți bine pregătiți din toate colțurile țării, care să răspundă chemării noastre și să ne cunoască universitatea și orașul” declară cele două studente, tot mai interesate de profesia de traducător, pentru care se pregătesc în cadrul acestui masterat.

De asemenea, Floarea Iluan, de la specializarea Franceză-Italiană, a obținut premiul III la Concursul național de traducere între limbile romanice (franceză, italiană, română, spaniolă, latină), ediția a II-a, secțiunea română-italiană, dedicat Zilei Latinității. Acest concurs a fost organizat de Facultatea de Litere a Universității din Craiova, în parteneriat cu Institutul Francez, Institutul Italian de Cultură și Institutul Cervantes din București, în data de 5 mai.

Nu în ultimul rând, la cea mai prestigioasă manifestare ştiinţifică studenţească cu profil filologic din România, Colocviul Naţional Studenţesc „Mihai Eminescu”, ediţia a XLIV-a, desfăşurat la Iaşi în perioada 17-19 mai, studenţii suceveni au primit, ca în fiecare an, numeroase premii. La acest colocviu anual participă reprezentanţi ai tuturor facultăţilor de litere din România şi Republica Moldova. Premii, menţiuni şi premii speciale au obţinut Otilia Ungureanu (secţiunea Critica criticii), Ana-Maria Antonesei (Poetică şi stilistică), alături de mai mulţi studenţi suceveni care s-au făcut remarcaţi prin traducerea în diverse limbi străine a câtorva creaţii eminesciene: Georgiana Obadă, Nicoleta Sfinţiţchi, Teodora Vasilovici (germană), Mirela-Dana Ostafi şi Erena-Ana Tanasi (franceză), Georgiana Turcuman şi Anissa Taouil Hassouna (spaniolă). Studenţii au fost coordonaţi de profesorii Mircea A. Diaconu, Dorel Fînaru, Raluca Dimian, Raluca-Nicoleta Balaţchi şi Alina Viorela Prelipcean.

loading...

Loading...

Lăsați un comentariu

*