Joi 18 Aprilie 2024, Actualizat 12:00 am

Angela Furtună, cavaler al poeziei capitalei Marii Uniri- Iași

Invitată oficială la Iași, la Festivalul Internațional al Educației (19-28 mai), unde, alături de alți mari poeți ai României și ai lumii contemporane (China, Rusia, Franța, Luxemburg, Belgia, Olanda, Republica Tătărstan, Ucraina, Republica Moldova, Mexic, Germania, Spania, Italia), a susținut câteva recitaluri sub egida Festivalului Internațional POEZIA LA IAȘI, Ediția a V-a, scriitoarea ANGELA FURTUNĂ a primit titlul de CAVALER AL POEZIEI CAPITALEI MARII UNIRI, IAȘI, 1918-2018.

like facebook, suceava, news, stiriFestivitatea a avut loc sâmbătă 26 mai, în Parcul Copou, în apropiere de Paradisul Poeziei Românești de la statuia lui MIHAI EMINESCU, fiind coordonată de Primăria Iași, Primarul MIHAI CHIRICA și de autorii proiectului, ADI CRISTI, directorul Casei de Cultură MIHAI URSACHI a Municipiului Iași și CASSIAN MARIA SPIRIDON, directorul revistei Convorbiri Literare, directorul Fundației și revistei POEZIA, precum și președintele Uniunii Sriitorilor din România, Filila Iași.

Iașul a mai recompensat în trecut activitatea ANGELEI FURTUNĂ prin două titluri notabile, unul de Poet al Iașului și altul de Ambasador al Poeziei românești, decernate la ediții anterioare ale Festivalului POEZIA LA IAȘI.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*