Joi 25 Aprilie 2024, Actualizat 12:00 am

Niciuna dintre propunerile pentru realizarea Monumentului Centenarului Marii Uniri nu poate fi materializată. Ce idei au fost prezentate

Primăria municipiului Suceava vrea idei mai bune, expresive, simple și legate de Centenarul Unirii pentru Monumentul Centenarului Marii Uniri. Până acum, însă, niciuna dintre ofertele înscrise la concursul de soluţii nu a adunat punctajul necesar. Deși nu erau foarte scumpe, lucrările prezentate nu i-au convins deloc pe membrii comisiei: arhitectul Constantin Gorcea, artistul plastic Lucia Puşcaşu şi arhitectul Viorel Blănaru.

like facebook, suceava, news, stiri„Trei din ele reprezentau spirala ADN, un fel de coloane ale infinitului în diferite forme, care nu m-au impresionat deloc. O alta, era un grup statuar cu steagul românesc, o interpretare care, la fel, nu avea nimic cu Unirea. Niciuna nu a adunat 50 de puncte, ca atare au fost descalificate” a declarat primarul.

Varianta câştigătoare va fi premiată cu 5.000 de lei, cea de pe locul al doilea, cu 3.000 de lei, iar cea de pe locul al treilea, cu 2.000 de lei. Monumentul va fi realizat din fibră de sticlă, și nu va depăşi 1,5 milioane de lei. Acesta va fi pus în Parcul Drapelelor de lângă Palatul Administrativ.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*