Miercuri 18 Iulie 2018, Actualizat acum 198 zile 12:00 am

 

Povestea șoferiței de tir din Suceava care a scris două cărți. „Am crescut în camion”

Arată ca o adolescentă, are ochii de un albastru intens și părul ușor ondulat. Îi place să se aranjeze….ca oricărei femei, dar împarte aceeași pasiune cu bărbații: iubește camioanele, șoferia. Vorbim despre Liliana Rebenciuc, o doamnă din Vama, care reușește să stăpânească un mastodont de 40 de tone cu care se plimbă prin țări precum Turcia, Finlanda, Suedia, Norvegia, Elveția, Serbia, Kosovo sau Ucraina. Este o femeie puternică. Viața, experiența, meseria au făcut-o să devină așa. Dar, cu toate acestea, este extrem de sensibilă. Dovadă stau cele două cărți pe care le-a scris până acum.

like facebook, suceava, news, stiri„De vârstă nu are rost să discutăm pentru că eu la volanul camionului mă simt de douăzeci de ani. 
Practic profesia de șofer de la 19 ani, dar am condus camioane pe drumuri forestiere și în copilărie, pentru că tata a fost șofer. Am crescut în  camion
”, mărturisește Liliana.

A întâmpinat și probleme, ca în orice meserie. La început atât femeile, cât și bărbații erau sceptici când o vedeau la volan, dar nu s-a descurajat câtuși de puțin.

„Unii bărbați privesc femeile șofer de camion cu invidie, alții cu admirație. Oricum femeile care practică această profesie sunt puternice. Trebuie să fii un om puternic să poți activa în această breaslă, dar în primul rând trebuie să-ți placă. Eu consider că armonia profesională asigură performanța. Însă pentru a obține armonia profesională trebuie să iubești ceea ce faci. Eu iubesc profesia mea, iubesc camionul, îl iubesc enorm pe BeLE ( camionul pe care îl conduc acum) BeLE pentru că are nr SV – 72-BLE”, ne-a povestit Liliana.

Spune că s-a născut șofer de camion, „am crescut în mașină și scriu despre viață”. A lucrat pentru firme din Miercurea Ciuc, București, iar acum pentru o firmă din Suceava.
„În concluzie, sunt o femeie puternică, însă pe cât de puternică, pe atât de sensibilă. Le încurajez pe femeile care sunt pasionate de această profesie, dar de reținut că este o profesie în care trebuie să pui suflet”, spune Liliana.
Spune că femeile care lucrează ca șofer pe camion sunt discriminate și de multe ori i s-au impus sarcini de serviciu mult mai grele decât ale bărbaților.

Jurnalismul l-a absolvit mai târziu. L-a studiat din dragostea pentru scris. A publicat două volume: „Gânduri în tranzit”  și „În tranzit spre lumină”, iar în prezent lucrează la un roman, la care reușește să scrie în pauzele obligatorii de 45 de ore, la sfârșit de săptămână.
 Este divorțată, dar are un băiat student la psihologie, despre care spune că este „frumos și inteligent”.
Cei dragi mie sunt DUMNEZEU, baiatul meu și camionul. DUMNEZEU imi este aproape in fiecare clipă, băiatul este mereu în sufletul meu, dar și iubita lui, înseamnă amândoi enorm pentru mine”, a spus Liliana.
loading...

Loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Povestea șoferiței de tir din Suceava care a scris două cărți. „Am crescut în camion” | Moldova24

Lăsați un comentariu

*