Vineri 29 Martie 2024, Actualizat acum 88 zile 12:00 am

Trei unități de învățământ din județul Suceava au primit titlul de „Școală europeană”. Vezi care sunt acestea!

Ediţia a XV-a, 2018, a concursului național ”Școală Europeană” și-a desemnat câștigătorii. Trei unități de învățământ din județul Suceava au primit titlul de „Școală europeană”. Este vorba despre Colegiul „Alexandru cel Bun” din Gura Humorului, Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” din Suceava, Liceul Teoretic „Filadelfia” Suceava.

La competiția organizată de Ministerul Educației Naționale au participat 112 unități de învățământ preuniversitar, care au derulat proiecte în cadrul programelor europene din domeniul educației și formării profesionale, iar primele 61 de școli clasate au primit titlul de ”Școală europeană”.

like facebook, suceava, news, stiriCompetiția a constat în evaluarea calității și coerenței managementului școlii, reflectat în documentele manageriale, precum și a impactului pe care activitățile derulate în cadrul proiectelor europene l-au avut asupra culturii organizaționale și a ethosului scolii.

Odată obţinut, certificatul „Şcoala Europeană” este valabil pentru o perioada de trei ani, după care şcoala trebuie să candideze din nou pentru a reconfirma titlul obţinut.

Competiţia „Şcoala Europeană” a fost lansată de M.E.N., în 2004, ca semn al recunoaşterii contribuţiei şcolilor româneşti la sprijinirea eforturilor României de integrare în Uniunea Europeană. Totodată, competiţia este recunoscută de instituţiile europene ca un bun exemplu de susţinere şi valorizare a parteneriatelor şcolare dezvoltate în cadrul programelor europene din domeniul educaţiei şi formării profesionale.

Decernarea premiilor pentru câştigătorii competiţiei naționale ”Şcoala Europeană”, va avea loc la Palatul Parlamentului din Bucureşti, în luna iunie.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Trei unități de învățământ din județul Suceava au primit titlul de „Școală europeană”. Vezi care sunt acestea! | Moldova24

Lăsați un comentariu

*