Marti 16 Aprilie 2024, Actualizat acum 106 zile 12:00 am

Două transporturi ilegale de lemn, confiscate de polițiști

Luni seară, un echipaj din cadrul Poliţiei oraşului Gura Humorului, a oprit pentru control pe B-dul Bucovina din localitate, autoutilitara condusă de un bărbat de 32 de ani din comuna Berchișești care transporta material lemnos.

Întrucât existau neconcordanțe între materialul lemnos transportat și cel din documente, s-a solicitat sprijinul specialiștilor silvici, care, în urma inventarierii, au stabilit faptul că, bărbatul transporta cantitatea de 23,66 m.c. lemn de foc de esență fag, diferită de cea specificată în acte, existând suspiciunea faptului că, bărbatul a mai efectuat un transport de material lemnos cu aceleaşi avize de însoţire.

like facebook, suceava, news, stiriConducătorul auto a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 5.000 lei, pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010, iar materialul lemnos a fost confiscat și predat specialiștilor silvici.

Ulterior, în jurul orei 18.00, polițiștii au oprit pentru control și autoutilitara condusa de un bărbat de 24 de ani din comuna Horodnic de Sus, care transporta cantitatea de 3,72 m.c. lemn de foc de esență fag, conform avizului de însoțire prezentat.

Întrucât existau suspiciuni cu privire la cantitatea de material lemnos transportată, specialiştii silvici au procedat la inventarierea materialului lemnos, stabilind faptul că, bărbatul transporta cantitatea de 5,39 m.c. lemn de foc de esență fag.

Conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional pentru încălcarea prevederilor Legii 171/2010, iar diferența de material lemnos, respectiv cantitatea de 1,67 m.c. a fost confiscată și predată specialiștilor silvici.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*