Joi 25 Aprilie 2024, Actualizat 12:00 am

Doliu! S-a stins din viață unul dintre cei mai apreciați scriitori ai Sucevei

Unul dintre cei mai apreciați scriitori ai Sucevei, Liviu Huzdup, s-a stins din viață în a treia zi de Paște. Moartea fulgerătoare a acestuia a zguduit lumea culturală a Sucevei și nu numai.

Cei care l-au cunoscut au transmis mesaje de condoleanțe pe pagina de socializare a acestuia. Iată câteva dintre acestea:

„Te-ai grăbit Liviule , mai erau multe de făcut aici . Sper că-ţi vei găsi lumina şi liniştea după care ai tot colindat . Anii copilăriei nu vor şterge urmele paşilor noştri făcuţi împreună in aceeaşi scară , bloc , cartier … . Adio prieten drag R.I.P”- Iulian Cristian

„Dumnezeu să te odihnească în pace, Huzdup Liviu, “fanul meu numărul 1” cum îmi plăcea să îţi spun! Nu pot decât să îţi las scrise versurile pe care ţi le-am dedicat. Zbor lin…şi nu uita să mă citeşti de acolo…

Poemul poetului beţiv

În vin peniţa mi-am muiat
Şi versul a ieşit prea despuiat
De-aceea-n ţuică, ziua, am s-o-ngrop,
Din stihuri să aleg mai mult de-un strop.

Alcoolul să-mi duhnească din toţi porii
Când mă trezesc pe faţă să simt norii.
Pădurea să mă mângâie pe creştet
Sub versuri să arunc covorul veşted.

Năuc de cap în cârciumă să calc
Să caut prin pahare cât mai tac.
Licoarea când în vene-o să pătrundă
Hârtia de penel să nu se-ascundă.

Ce treab-aveţi cu sufletul paharnic
Când Dumnezeu a fost cu mine darnic?
V-aştern sub ochi numai minunăţii
Ce-n suflet sunt reale avuţii.

Sorbiţi din mine ca dintr-un alcool…
După ce scriu rămân în suflet gol
Şi caut pe tejghele unsuroase foi
Să vă ajut să nu ajungeţi şi voi goi”- Hermina Cristina Melinte

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*