Vineri 19 Aprilie 2024, Actualizat acum 109 zile 12:00 am

USV demarează programul de mobilitate academică interuniversitară a studenţilor din domeniul Administrarea Afacerilor

În aceasta săptămână, Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică din cadrul Universității „Ştefan cel Mare” din Suceava demararează un program pilot de mobilitate academică interuniversitară a studenţilor de la domeniul Administrarea Afacerilor.

Această mobilitate internă implică studenţi de la programul de studii Economia Comerțului, Turismului și Serviciilor (ECTS) din cadrul universităților „Petru Maior” din Tîrgu Mureș, „Ştefan cel Mare” din Suceava și „Lucian Blaga” din Sibiu, membre ale Asociaţei Facultăţilor de Economie din România.

Obiectivul general al acestui parteneriat vizează promovarea învățământului economic, prin facilitarea accesului studenților la cunoștințele și activitățile oferite de fiecare centru universitar implicat și realizarea unui program de schimb interuniversitar al studenților.

În baza acestui acord de parteneriat câte doi studenți de la fiecare universitate vor fi implicați în programul de mobilitate internă cu o durată de trei săptămâni, câte o săptămână în fiecare centru universitar astfel: 12-16 martie 2018 la Suceava, 19-23 martie la Tîrgu Mureş, iar în saptămâna 26-30 martie 2018 la Sibiu.

Prin intermediul acestui program, studenții: participă la activitățile didactice specifice programului de studii Economia Comerțului, Turismului și Serviciilor (ECTS) din domeniul Administrarea Afacerilor;
se implică în activitățile de educaţie non-formală derulate de fiecare partener; participă la activitățile sociale și culturale specifice fiecărui centru universitar.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*