Joi 25 Aprilie 2024, Actualizat 12:00 am

Accident! Bărbat strivit între o mașină și temelia unui gard, la Vicovu de Sus

Miercuri, în timp ce conducea autoturismul pe strada Aron Pumnul din orașul Vicovu de Sus, un bărbat de 33 de ani, din județul Iași, nu a adaptat viteza la condițiile de drum, intrând în coliziune cu un autoturism parcat în afara părții carosabile și care, în urma impactului, a surprins între spatele vehiculului și temelia unui gard pe un localnic de 34 de ani, pe care l-a accident ușor.

Victima a fost transportată cu ambulanța la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Cei doi participanți la trafic au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural, precizează IPJ Suceava.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*