Sâmbătă 20 Aprilie 2024, Actualizat acum 110 zile 12:00 am

Distincția de „Rector Emeritus” al USV, acordată profesorului universitar Adrian Graur

Distincția de „Rector Emeritus”al Universității „Ștefan cel Mare” Suceava îi va fi acordată profesorului universitar Adrian Graur, potrivit unei hotărâri a Senatului USV, pentru prestigioasa activitate desfășurată în perioada 2004-2012, în calitate de rector al USV.

Ceremonia de acordare a acestei distincții va avea loc în cadrul unei ședințe festive cu prilejul Zilei USV.

Prof. univ. dr. ing. Adrian Graur, rector al Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava în perioada 2004-2012, se bucură de o apreciere constantă atât pe plan naţional, cât şi internaţional.

El a fost distins cu titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii Naţionale „Yurii Fedkovici” din Cernăuţi, al Universităţii Tehnice a Moldovei din Chişinău, dar şi al Universităţii Tehnice din Ilmenau – Germania.

Profesorul Adrian Graur de la USV, distins cu titlul de Doctor Honoris Causa al Universității Tehnice din Ilmenau


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*