Marti 23 Aprilie 2024, Actualizat acum 113 zile 12:00 am

O societate pe acțiuni va fi înființată pentru a administra Parcul industrial „Bucovina”

O analiză privind oportunitatea înființării Parcului industrial ”Bucovina”, în apropierea Aeroportului ”Ștefan cel Mare”, a fost făcută, marți, la Consiliul Județean (CJ) Suceava. La discuții au participat consilierii județeni din Comisia economică (Comisia pentru studii, programe, prognoze, buget-finanțe, societăți comerciale, regii autonome şi servicii), specialiști din aparatul tehnic al CJ Suceava, reprezentanții Aeroportului, precum și primarii Ion Lungu, municipiul Suceava și Ilie Lungu, orașul Salcea.

Vom iniția realizarea unei asocieri Județul Suceava prin Consiliul Județean cu Municipiul Suceava, orașul Salcea și comuna Adâncata, înființarea unei societăți pe acțiuni care să administreze Parcul industrial, depunere documentație la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, pentru aprobarea înființării Parcului. Parcul industrial va dispune de o amplasare atractivă, lângă aeroport și drum național, cu utilități la cheie – drum acces, rețea apă, gaze naturale, energie electrică. Vom intra în prima ședință a Consiliului Județean Suceava cu un proiect de Hotărâre în vederea înființării Parcului industrial ”Bucovina”. Prin înființarea acestui parc industrial, vrem să atragem investitori și să contribuim astfel la dezvoltarea zonei”, a declarat președintele CJ, Gheorghe Flutur.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*