Sâmbătă 20 Aprilie 2024, Actualizat acum 110 zile 12:00 am

Proiectul privind comasarea evenimentelor dedicate „Zilelor Rădăuțiului- Arcanul și Ochiul de Păun”, în dezbatere publică

Primăria municipiului Rădăuți ar putea organiza, în acest an, „Zilele Rădăuțiului- Arcanul și Ochiul de Păun” la începutul lunii iulie, mai exact în primul week-end din luna respectivă. Proiectul privind comasarea acestor evenimente se află, deocamdată, în dezbatere publică.

Evenimentele ar urma să se desfășoare pe parcursul a patru zile, de joi până duminică. Manifestările folclorice și parada formațiunilor artistice din cadrul Arcanului sunt propuse a fi organizate la Biblioteca municipiului Rădăuți, Casa de Cultură Rădăuți, parcarea centrală și pe traseul Bogdan Vodă- Piața Unirii.

În ce privește desfășurarea „Ochiului de Păun”, adică expoziția obiectelor olarilor și ale meșterilor populari ar putea avea loc pe aleea pietonală din centrul municipiului Rădăuți (zona dintre strada Ștefan cel Mare și Magazinul General) cu prelungire, în caz de nevoie, până în parcarea centrală.

„Tiribombele”, standurile mobile comerciale cu produse alimentare, ar putea fi puse în locul denumit Bazar auto Rădăuți, iar activitățile sportive în parcarea centrală și pe traseul Primărie- Strada Piața Unirii- Catedrală- Poliție- Primărie.

Potrivit proiectului aflat în dezbatere publică, spectacolele artistice de seară vor avea loc în parcarea centrală, până la ora 22.00.

În această perioadă, în zonele respective, circulația rutieră va fi închisă, traficul urmând să fie deviat de către Poliția rutieră.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Proiectul privind comasarea evenimentelor dedicate „Zilelor Rădăuțiului- Arcanul și Ochiul de Păun”, în dezbatere publică | Moldova24

Lăsați un comentariu

*