Joi 28 Martie 2024, Actualizat 12:00 am

Doi soți din Suceava condamnați după ce au țepuit statul printr-o afacere cu fier vechi

Doi soți din Suceava, care au prejudiciat statul  printr-o afacere cu fier vechi, au fost condamnați, luni, de Tribunalul Suceava.  Zînica Stănescu a primit doi ani de închisoare cu suspendare cu un termen de supraveghere de trei ani, iar Neculai Stănescu a primit doi ani, șase luni și 10 zile de închisoare, după ce acesta avea și o condamnare mai veche. Decizia nu este definitivă.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 2013 – 2014, cei doi soți au administrat efectiv societatea M. S.R.L., obiectul principal de activitate al societăţii fiind recuperarea materialelor reciclabile sortate. Activitatea societăţii a constat, în principal, în achiziţia de la persoane fizice şi apoi livrarea de deşeuri fier vechi şi neferoase către societăţi comerciale din judeţul Suceava şi din ţară şi s-a desfăşurat la sediul social al societăţii, din comuna Cornu Luncii, judeţul Suceava, şi la punctul de lucru din oraşul Frasin, judeţul Suceava.

În perioada ianuarie 2013 – septembrie 2014, aceștia, în calitate de administratori de fapt şi de drept ai S.C. M. S.R.L., au omis evidenţierea în actele contabile ale societăţii a operaţiunilor comerciale de livrare şi achiziţie deşeuri feroase şi neferoase, în scopul sustragerii de la plata către bugetul de stat a sumei de 125.653 lei, reprezentând impozit pe profit, impozit pe venit şi TVA.

[…] nu au înregistrat în evidenţa contabilă operaţiunile de achiziţie de fier vechi de la persoane fizice în cantitate de totală de 476.480 kg şi în valoare de 340.287 lei, sustrăgându-se de la plata către bugetul de stat a sumei de 54.532 lei, reprezentând impozit pe venit cu reţinere la sursă; nu au înregistrat în evidenţa contabilă livrările de fier vechi către alte societăţi în cantitate de totală de 476.480 kg şi nu au evidenţiat veniturile obţinute în sumă totală de 440.087,48 lei. În acest mod, inculpaţii s-au sustras de la plata către bugetul de stat a sumei de 70.414 lei, reprezentând impozit pe profit; nu au înregistrat în evidenţa contabilă livrările de deşeuri PET în cantitate de 1.062 kg şi în sumă totală de 1.767 lei şi nu au evidenţiat aceste venituri. În acest mod, inculpaţii s-au sustras de la plata către bugetul de stat a sumei totale de 707 lei, reprezentând impozit pe profit în sumă de 283 lei şi TVA în sumă de 424 lei”, precizează procurorii.

 


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Doi soți din Suceava condamnați după ce au țepuit statul printr-o afacere cu fier vechi | Moldova24

Lăsați un comentariu

*